Suprema autoritate medicală din perioada Evului Mediu a constituit-o Galen, un medic grec din secolul al II-lea, e.n. Doctor strălucit şi scriitor prolific, Galen a fost preluat de către Biserică în calitate de arbitru în medicină, îndeosebi în privinţa anatomiei, la fel cum erudiţii l-au folosit pe Aristotel în fizică. O lungă perioadă de timp, aceasta a ridicat câteva probleme, nu în ultimul rând pentru că viziunea asupra corpului omenesc în Evul Mediu nu favoriza înţelegerea sistematică a acestuia.
Dar, pe măsură ce s-a impus o nouă abordare de tip laic - exprimată strălucit, de exemplu, în picturile şi desenele lui Leonardo da Vinci -, această viziune medievală a început să piardă teren. În această conjunctură, lui Andreas Vesalius i-a revenit sarcina de a pune bazele anatomiei moderne. „N-aş fi putut să fac ceva mai merituos", scria el despre sine, „decât să las posterităţii o nouă descriere a întregului corp omenesc, căruia nimeni nu-i înţelegea anatomia."
Andreas Vesalius s-a născut într-o distinsă familie de medici la 31 decembrie 1514, la Bruxelles, pe atunci parte a Imperiului Habsburgic. Tatăl lui, Andreas, era farmacist al împăratului Carol Quintul; mama lui se numea Isabel Crabbe. Locuinţa familiei se afla în apropierea spânzurătorilor oraşului, unde erau executaţi infractorii, iar cadavrele lor lăsate zile în şir în „grija" păsărilor. Încă din copilărie, Vesalius a început să facă disecţii pe animale mici, inclusiv pe câini sau pisici vagabonde.
După ce a urmat cursurile universităţii din Louvain, Vesalius a studiat medicina între anii 1533 şi 1536 la prestigioasa Universitate din Paris, pe atunci un bastion al gândirii conservatoare. Cu ajutorul lui, profesorul Guinter din Andernach a reuşit să publice o carte de anatomie care, aşa cum avea să constate Vesalius., vădea ignoranţa autorului în ceea ce priveşte structura corpului uman.
Încă de pe când se afla la Paris, Vesalius a început să adune oase din Cimitirul Inocenţilor şi să examineze cadavrele criminalilor după ce erau spânzuraţi la Montfaucon, unde, după cum avea să scrie ulterior, a fost „în pericol din cauza numeroşilor câini sălbatici".
Războiul dintre Franţa şi Sfântul Imperiu Roman 1-a obligat pe Vesalius să părăsească Parisul în 1536 şi să revină la Universitatea din Louvain, unde a obţinut licenţa în medicină. După aceea a plecat la Universitatea Padovei din Florenţa, unde şi-a luat doctoratul "magna cum laude" în 1537. Această universitate, unde studiase Nicolaus Copernicus, iar Galileo Galilei avea să predea mai târziu, a devenit totodată şi locul celor mai mari realizări ale lui Vesalius. În 1537, imediat după ce-şi luase doctoratul, a fost numit profesor de anatomie şi chirurgie.
În facultăţile de medicină, disecţia cadavrelor nu era interzisă, ea practicându-se încă din secolul al XIV-lea, dar în manieră academică: studenţii urmăreau de la galerie cum un bărbier tăia cadavrul, în vreme ce profesorul citea din textele lui Galen. După cum avea să spună mai târziu Vesalius: „Totul era predat greşit, se pierdea timpul cu probleme absurde, iar în această confuzie privitorul avea mai puţine de învăţat decât un doctor ce-şi face ucenicia pe lângă un măcelar".
Prin urmare, Vesalius a început să disece el însuşi cadavrele în faţa studenţilor şi în scurt timp a dobândit o reputaţie considerabilă. În 1538 a publicat "Tabulae anatomicae sex" („Şase hărţi anatomice") care, deşi se încadrau în structura galenică, indicau direcţia spre care se îndrepta activitatea sa. Planşele erau minunat executate de artistul flamand Jan Stephen van Calcar, un discipol al lui Tiziano. Doi ani mai târziu, când lui Vesalius i s-a cerut să susţină o conferinţă şi o demonstraţie la biserica San Francesco din Bologna, el a scos în evidenţă o multitudine de erori, reuşind să-l pună într-o postură jenantă şi pe profesorul galenist Matteo Corti.
În 1543 a apărut lucrarea "De humani corposi fabrica" („Despre structura corpului omenesc"), un manual de anatomie nemaivăzut până atunci, care a marcat, totodată, o piatră de hotar în medicină. Trebuie precizat faptul că Vesalius nu l-a atacat direct pe Galen, pe care-l admira, ci a corectat numeroase erori - arătând, de exemplu, că femurul uman nu este curbat precum cel a câinelui şi că numărul coastelor este acelaşi şi la bărbaţi, şi la femei.
O mare parte din opera lui Galen se baza pe observaţiile făcute asupra animalelor, aşa că Vesalius a desfiinţat unele structuri precum ficatul cu cinci lobi şi uterul cu coarne.
"De fabrica" este destinat să fie studiat şi consultat, reprezentând, totodată, un îndrumar practic pentru studenţi, care sunt încurajaţi să descopere ei înşişi interiorul corpului omenesc. „Când organele rămase ale toracelui au fost aruncate în vas", scria Vesalius, „întoarceţi cadavrul cu faţa în jos şi curăţaţi cât mai bine carnea de pe restul cefei, de pe spate şi de pe torace, având însă grijă să nu rupeţi coastele, care sunt fragile, şi să nu deterioraţi vreo excrescenţă, disecând la distanţă prea mică de acestea. Trebuie să fiţi cu şi mai multă băgare de seamă atunci când treceţi la eliberarea coastelor de vertebrele toracice." Vesalius era conştient de variaţiile individuale şi îi îndemna pe studenţi să caute diferenţele structurale.
„De fabrica” a reprezentat un mare succes, dar Vesalius, care nu se afla în relaţii bune cu colegii, a devenit ţinta unor atacuri virulente. În 1551, Jacobus Sylvius a publicat „O respingere a calomniilor proferate de un nebun împotriva scrierilor lui Hipocrat şi Galen”. „Vă îndemn", spunea Sylvius într-una din alocuţiunile lui mai blânde, „să nu daţi nici o atenţie unui anumit nebun ridicol, un individ fără nici o fărâmă de talent, care tună şi fulgeră împotriva dascălilor săi".
Dar curând marea influenţă a lucrării „De fabrica” nu a mai putut fi pusă la îndoială. Aceasta s-a manifestat într-un context favorabil la o săptămână după „De revolutionibus” a lui Copernic, şi într-adevăr a stârnit un interes la fel de mare ca şi lucrarea coperniciană. „Pe la începutul secolului al XVII-lea", scrie biograful lui Vesalius, C.D. O'Malley, „cu excepţia câtorva centre conservatoare precum Parisul şi unele părţi ale Imperiului, anatomia lui Vesalius a dobândit în egală măsură sprijin academic şi popular."
Curând după publicarea lucrării sale „De fabrica”, din motive rămase neclare, Vesalius a acceptat oferta de a deveni medic personal al împăratului Carol Quintul, pe atunci angajat într-o bătălie îndelungată, dar fără şanse de a menţine unitatea Sfântului Imperiu Roman. Poate că acest lucru n-ar trebui să ni se pară atât de surprinzător dacă ne gândim că Vesalius provenea dintr-o familie cu o tradiţie îndelungată în slujba regelui.
Era un medic eminent şi foarte respectat, şi chiar dacă anatomia nu a mai constituit principala sa preocupare, el a revizuit „De fabrica” în 1555 şi a vizitat adesea facultăţile de medicină. A rămas în slujba regelui chiar şi după ce Carol a abdicat în favoarea fiului său, Filip al II-lea al Spaniei, în 1556. Împrejurările morţii sale sunt neclare, dar în 1564, pe când Vesalius se întorcea dintr-o călătorie în Ţara Sfântă, în urma unui naufragiu, a murit pe insula Zante, în largul coastelor Peloponesului.
În secolul XX, Andreas Vesalius a fost victima unui interesant şi extraordinar exemplu de asasinat prin psihobiografie. În 1943, la a cinci suta aniversare a lucrării „De fabrica”, „Buletinul de istorie medicală” a publicat un număr special dedicat lui Vesalius. Printre materiale s-au numărat şi elogiile lui Ludwig Edelman, de exemplu, care aprecia că Vesalius a purtat „roba unui umanist". Dar de sub pana psihiatrului Gregory Zilboorg a ieşit un articol de factură psihanalitică în care autorul încerca disecarea mentalităţii lui Vesalius.
Astfel, acesta era înfăţişat ca un individ schizofrenic, suferind de o formă patologică de depresie, care ar fi putut deveni mai degrabă un măcelar. În viziunea lui Zilboorg, Vesalius a fost un „nonluptător", un om care „reacţiona prea puţin la problemele din epoca sa" şi care „n-a avut curajul să-şi înfrunte opozanţii". Aceste opinii, prea puţin fondate, se datorează probabil şi faptului că la data când erau aşternute pe hârtie, Statele Unite, la fel ca şi Rusia, ţara de origine a autorului, se aflau în toiul celui de-al doilea război mondial. Unul dintre inamici era Italia, iar celălalt Germania, adică ţările în care Vesalius şi-a desăvârşit educaţia.
Medicii contemporani îl cunosc bine pe Vesalius; în 1932, unul dintre ei, Louis Bragman, a scris câteva versuri omagiale apărute în „O istorie în versuri a medicinei”: Disecţia şi-a căpătat un bun renume, Şi greşelile anticilor le-a reparat. Vesalius, iconoclast, Nestingherit de vreo autoritate, A pus la îndoială părerile lui Galen Şi o nouă anatomie a înfiinţat.
Sursa: Sanatatea.com