Splendid monument al naturii, Pestera Muierilor se afla in Depresiunea Getica a Olteniei, pe teritoriul localitatii Baia de Fier, din judetul Gorj, la intrarea in cheile riului Galbenu. Traversind calcarele din zona sudica a Muntilor Capatinii, riul a creat pe versantul drept al cheilor cel mai vizitat obiectiv speologic din Romania. Intre miile de pesteri ale Carpatilor, putine au un trecut atit de bogat in intimplari precum cele de la Pestera Muierilor.
Denumirea data de vechii locuitori ai localitatii Baia de Fier, Pestera Muierilor, se trage de la faptul ca, in timpuri stravechi, cind barbatii plecau la lupta impotriva celor care le pradau tara, femeile si copiii se ascundeau in aceasta pestera, care devenea astfel un adapost bine aparat si nedescoperit de catre navalitori. Galeriile rezultate prin corodarea calcarului de apa infiltrata din riul Galbenu insumeaza o lungime de aproximativ 3.600 m si sint dispuse pe patru niveluri. Nivelul inferior nu este accesibil turistilor, fiind rezervatie speologica. Nivelul superior, situat la 40 de metri altitudine fata de firul vaii, este format dintr–o galerie orizontala, lunga de 573 de metri, electrificata si amenajata pentru vizitare. Patrunzind prin gura nordica de acces, dupa 20 de metri se ajunge intr–o zona in care abunda stalactitele ce captusesc plafonul. Sub tavanul astfel impodobit se ridica o mare formatiune de stalagmite ale caror reliefuri par a fi veritabile tuburi de orga. Urmind galeria principala, prin care lumina reflectoarelor profileaza un adevarat sanctuar, se ridica din podea o formatiune asemanatoare unei cupole gotice, care a primit denumirea de Domul Mic. In stinga, apare ceea ce vizitatorii au numit Sala Altarului. Incintat de arcadele sustinute de coloanele ce imbina plafonul cu podeaua, turistul poate admira formatiunile Valul Altarului, Amvonul si Candelabrul Mare. Imaginea unui sacrificiu, asa cum era practicat de Homo Sapiens in mileniile trecute, este data de Stinca Insingerata, pe care scurgerile de oxid de fier au oferit dantelariei o frumusete inegalabila. Ceva mai sus, in cupola inalta de 17 metri, penduleaza o colonie de lilieci, care emit sunete asemenea unui clopotel de argint, acompaniat de cel al picaturilor de apa. Dinspre est, prin gura pesterii, patrunde o raza de soare Revenind in galeria principala, drumul se continua spre sud si, nu peste mult timp, poate fi admirat spectacolul oferit de varietatea coloanelor stalagmitice. Atinse cu un corp dur, acestea scot sunete asemanatoare unei orgi electronice. La citiva metri, intr–o sala larga si inalta, se afla reconstituit scheletul unui Ursus spelaeus, ce a facut parte din dinastia imparatilor acestei pesteri. Dupa citiva pasi, podeaua este presarata cu numeroase bazinete, pline cu apa in timpul primaverii, portiune numita Bazinele Mari. Apoi, plafonul coboara din ce in ce mai mult, sub un metru inaltime, deasupra podelei, astfel incit lumina reflectoarelor profileaza o lume aproape ireala de umbre, de basm. Apa a imortalizat aici valurile inspumate ale unei cascade impietrite in calcarul alb, cu adincituri cenusii. La alte citeva zeci de metri, intr–o sala spatioasa, o formatiune de stalagmite, parca imbracata intr–o mantie orientala, cu fes pe cap, aminteste de un turc, care a imprumutat numele sau acestei sali: Sala Turcului. Aici, stalagmitele uriase si domurile iau forme ciudate, motiv pentru care poarta numele de Cadina, Mos Craciun, Dropia, Domul Mare, Uliul Ranit etc.
Pe o ramificatie, spre stinga, pasind cu atentie pe Dantela de Piatra si urcind scara metalica, se ajunge in Sala Minunilor, in care abundenta, varietatea coloanelor si multitudinea de figuri ciudate duc vizitatorul intr–o lume ireala. Fascinat de arhitectura acestei sali, el se va reintoarce in Sala Turcului, de unde, strecurindu–se prin Poarta – locul unde plafonul coboara la numai 80 cm deasupra podelei –, ajunge in Sala cu Guano. Depasind–o, calatorul urmeaza un culoar de peste 15 metri lungime, cu inaltimea de pina la un metru, numit Plafonul de Argint. Urmeaza Sala Boltilor, unde plafonul este ridicat mult si se sprijina pe arcade, dupa care, ajuns la piciorul unei scari metalice, te poti strecura printr–o galerie ingusta pentru a admira Valul Muierii, o galerie cu falduri fara egal, care constituie preludiul frumusetilor din Sala Perlelor. Apoi tavanul coboara mult, chiar sub 50 de centimetri, iar podeaua ascunde gururi mici, pline cu apa.
Revenind la galeria superioara, intr–o bolta ce acopera o mare sala, vizitatorul zareste un horn care face legatura cu exteriorul si pe care localnicii l–au denumit Cosul Pesterii, probabil in amintirea vremurilor cind focul ardea in mijlocul acestei sali.
Iesind din pestera prin gura sudica, coborirea pina la albia riului Galbenu se face pe o carare betonata si strajuita cu balustrada de sustinere.
Sursa: VacanteSiCalatorii.ro