Ramakrishna
Ramakrishna (n. 18 februarie 1836 - d. 16 august 1886), născut Gadadhar Chattopadhyay a fost unul dintre cei mai mari filozofi mistici indieni ai secolului al XIX-lea. Prin experienţa sa, a demonstrat cum se poate ajunge la aşa-numitul adevăr suprem. Mahatma Gandhi spunea despre el:
"Viaţa sa ne permite să-l vedem pe Dumnezeu în faţă."
Biografie[]
Ramakrishna s-a născut într-o familie de brahmani săraci din districtul Kamarpukur, regiunea Bengal. Se spune că încă de la naşterea sa s-au manifestat anumite semne divine. Astfel, tatăl său, aflându-se în templul lui Vishnu, simte o lumină ciudată în întreaga atmosferă şi area viziunea unei entităţi care prezice naşterea unui copil divin.
Ramakrishna trăieşte prima experienţă extatică încă de la şase ani. Privind la cer a văzut nişte imagini deosebite şi cade într-un fel de transă, încât este găsit de nişte persoane în stare de inconştienţă.
Se spune că răspândea un fel de fascinaţie asupra celor din jur. Deşi nu manifesta interes pentru şcoală, era interesat de vieţile şi caracterele sfinţilor şi eroilor spirituali.
Stările de extaz se repetă, în special la ritualurile dedicate divinităţii Shiva. Ulterior va susţine că Mama Divină Kali ar fi mereu prezentă în viaţa sa, lucru manifestat prin nişte stări psihice neobişnuite, pe care cei din jur le considerau patologice. Astfel, Ramakrishna povesteşte:
"Într-o zi, eram pradă unei dureri de nesuportat, încât mi se părea că mi se răsuceşte inima ca o rufă udă. Mă sfâşia ideea că nu avusesem încă niciodată în viaţă viziunea realităţii spirituale pe care o intuiam când, o emoţie teribilă m-a cuprins....Mi-am pierdut apoi cunoştinţa şi am căzut. Cum a trecut acea zi şi următoarea, nu mai ştiu deloc. Mă simţeam ca şi cum în interiorul meu se legăna un ocean de beatitudine inefabilă şi până în cele mai adânci cute ale fiinţei mele eram conştient de prezenţa continuă a Eternei Mame Cosmice."
Observând că aceste stări se repetau şi că aspiraţia sa spre spiritualitate îl fac să nu mai acorde atenţie necesităţilor fizice, familia sa decide să îl căsătorească. După diverse încercări sortite eşecului, Ramakrishna indică familei sale o anumită casă, pe care o considera predestinată. Acolo locuia o fetiţă de cinci ani, pe nume Saradamani Mukhopadhyaya şi a cărei familie acceptă viitoarea uniune spirituală. La împlinirea majoratului, tânăra se mută în casa soţului ei şi primeşte numele Sarada Devi.
Maeştrii săi[]
Ramakrishna a avut mai mulţi maeştri care au aparţinut unor căi spirituale diferite. Primul dintre ei a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, adeptă a tehnicilor tantrice. Ramakrishna parcurge cu succes drumul spiritual propus de aceasta, reuşind chiar să aibă trăiri speciale, una din acestea fiind numite nirvikalpa samadhi. Despre aceasta, marele yoghin mărturiseşte:
"Universul se stinge. Spaţiul însuşi nu mai există. Mai întâi umbrele estompate ale ideilor continuă să mai plutească pe fundalul obscur al minţii. Singura, slaba conştiinţă a Eu-lui se repetă, monotonă. Apoi şi aceasta se pierde în Realitatea Sinelui Suprem. Orice dualism se şterge. Spaţiul finit şi spaţiul infinit nu mai sunt decât unul. Dincolo de cuvinte, dincolo de gândire, am realizat Absolutul."
Mesajul său religios[]
Activitatea sa a avut un puternic impact într-o Indie în care spiritul credinţei se afla într-un oarecare con de umbră.
Ramakrishna nu a pretins că a adus ceva nou, cu doar că a continuat opera predecesorilor săi şi mai ales a textelor sacre la care s-a raportat în mod constant. De asemenea, nu a contrazis niciuna din religiile existente susţinând că fiecare cale dacă este urmată cu perseverenţă permite atingerea scopului ultim pe care şi-l propun toate religiile, şi anume accesul către divinitate. Astfel că, în afară de dedicarea către cultul lui Rama, Krishna, Kali şi altor zeităţi fundamentale din panteonul hindus, studiază şi islamul şi creştinismul.
Discipoli[]
Pe când avea doar 18 ani, Swami Vivekananda îl întreabă pe Ramakrishna: "Domnule, l-aţi văzut pe Dumnezeu?". La răspunsul afirmativ al maestrului, Vivekananda îşi exprimă îndoiala. Ulterior, devine unul dintre cei mai remarcabili discipoli ai lui Ramakrishna, ajungând la experimentarea unor stări profunde de meditaţie şi devenind unul dintre maeştrii care au contribuit la răspândirea sistemului yoga în lumea occidentală.
Un alt mare discipol al lui Ramakrishna a fost Swami Shivananda, alături de care a stat şi Mircea Eliade în timpul călătoriei sale prin India.
Omul-zeu al Indiei secolului al XIX-lea nu a pus bazele vreunui cult şi nici nu a revelat o nouă cale către eliberare. Mesajul său a fost însăşi conştiinţa sa divină. Când această conştiinţă divină lipseşte, tradiţiile devin dogmatice şi capătă un caracter agresiv iar învăţăturile religioase îşi pierd puterea de transformare a oamenilor. Într-o perioadă în care însăşi bazele credinţei în Dumnezeu se pierd într-un materialism lipsit de scrupule şi plin de scepticism, Sri Ramakrishna, prin realizările sale spirituale ardente, demonstrează, dincolo de orice îndoială, validitatea existenţei lui Dumnezeu şi a tuturor învăţăturilor profeţilor şi sfinţilor din trecut, reclădind astfel edificiul care stătea să se prăbuşească. El nu s-a născut doar pentru a salva hinduismul de la o reală decădere ci, de asemenea, pentru a revigora şi a da un nou avânt tuturor credinţelor.
În prezenţa lui, păcătoşii se transformau gradat în fiinţe divine
Atraşi de magnetismul personalităţii divine a lui Sri Ramakrishna, oamenii veneau la el de pretutindeni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, filozofi şi teologi, filantropi şi umanişti, creştini şi musulmani, căutători ai adevărului aparţinând tuturor raselor, crezurilor şi castelor. Camera sa micuţă din grădina templului de la Dakshineswar, aflat la periferia oraşului Calcutta a devenit un veritabil parlament al religiilor. Toţi cei care veneau la el se simţeau înălţaţi de profunda lui spiritualitate, de iubirea neţărmurită şi de perspectiva lui universală. Fiecare căutător vedea în el cea mai înaltă manifestare a propriului său ideal. În prezenţa lui Sri Ramakrishna tot ceea ce era impur devenea pur, ceea ce era pur devenea şi mai pur, iar păcătoşii se transformau gradat în fiinţe divine. El echilibra polii energetici interiori ai fiinţelor, încuraja stăpânirea de sine şi controlul perfect al simţurilor spunând: ”Voi căutaţi Esenţa Supremă? Atunci căutaţi-o în om. Ea este manifestată în om mai mult decât în orice altceva.”
El pretindea că, înainte de toate, fiecare trebuie să ajungă să se cunoască pe sine însuşi: ”Nu acceptaţi doar pentru că v-am spus eu. Verificaţi totul prin voi înşivă. Căci cine a atins cunoaşterea este pretutindeni liber.” Totul era la el dăruire de sine: ”Nu mai vorbiţi atâta despre iubirea aproapelui căci mult mai bine este să acţionaţi pentru a vă justifica cuvintele.” Această fiinţă extraordinară metamorfoza tot ceea ce atingea. Deşi foarte bolnav, într-o pornire de o compasiune extraordinară, la o manifestare de devoţiune mai intensă a discipolilor săi, el a spus: ”Vă binecuvântez pe toţi. Lumina divină să coboare asupra voastră!” La aceste cuvinte, Maestrul i-a atins pe toţi cei prezenţi în jurul său, aceştia fiind apoi antrenaţi, printr-o profundă rezonanţă, într-o stare de extaz identică cu cea a Maestrului, care le-a schimbat complet viziunea lor obişnuită despre lume, trăind cu toţii o extrem de înaltă experienţă spirituală.
Armonia religiilor nu înseamnă uniformitate, ci unitate în diversitate
Cea mai mare contribuţie pe care a adus-o Sri Ramakrishna lumii moderne este mesajul său legat de armonia religiilor. Pentru Sri Ramakrishna toate religiile constituie revelarea lui Dumnezeu în aspectele sale diverse, pentru a satisface cererile multiple ale minţilor umane. Asemenea unor fotografii ale aceleiaşi clădiri luate din diverse unghiuri, diversitatea religiilor ne oferă imaginile aceluiaşi adevăr privit din diverse puncte de vedere. Acestea nu sunt contradictorii, ci complementare.
Sri Ramakrishna a practicat cu credinţă disciplinele spirituale a mai multor religii şi a ajuns la înţelegerea că toate conduc la acelaşi scop. Armonia religiilor nu înseamnă uniformitate. Ea constituie unitate în diversitate. Nu este vorba de o fuziune a religiilor, ci de o prietenie a religiilor bazată pe scopul lor unic: comuniunea cu Dumnezeu. Această armonie trebuie realizată cufundându-ne în noi înşine. În lumea actuală, ameninţată de război nuclear şi sfâşiată de intoleranţele religioase, mesajul lui Sri Ramakrishna ne conferă speranţă şi ne arată calea care trebuie urmată. În această direcţie, Sri Ramakrishna obişnuia să le spună discipolilor săi: ”Am practicat toate religiile: hinduismul, islamismul, creştinismul şi, de asemenea, am urmat şi căile diferitelor secte hinduse. În final, am descoperit că este vorba despre acelaşi Dumnezeu spre care fiecare îşi îndreaptă paşii, deşi pe căi diferite.”
Astăzi, Sri Ramakrishna este venerat de milioane de oameni aparţinând tuturor credinţelor lumii: unii îl privesc ca pe un mare învăţător, alţii ca pe un sfânt, iar alţii ca pe o încarnare divină. Mari gânditori ai lumii descoperă în învăţăturile sale sunetul adevărului universal, aducându-i omagiul.
.
A fost unul dintre cei mai mari maestri yoghini ai lumii. El a atins realizarea spirituala suprema, iar cuvintele sale impulsioneaza pe toti aspirantii sinceri, indiferent de calea pe care o urmeaza, pentru a ajunge la Dumnezeu. Ramakrishna ne-a aratat prin experienta sa proprie ca toate caile spirituale fundamentale se unesc in acelasi Unic Adevar Suprem. Ceea ce determina valoarea mesajului sau este dovada incontestabila oferita de intreaga sa viata ca toate invataturile marilor religii ale lumii sunt adevarate si conduc catre desavarsire.
Aforisme[]
Cunoasterea calauzeste spre unitate asa cum ignoranta duce la diversitate.
Numai din pricina ignorantei, unii cred ca religia lor e cea mai buna; dar cand mintile lor se lumineaza cu adevarata intelepciune, dispar toate neintelegerile religioase.
Iertarea e in firea unui om virtuos.
Ramakrishna, adeptul tuturor căilor spirituale Ramakrishna Paramahamsa, pe numele său adevărat Gadadhar Chattopadhyaya, s-a născut la Calcutta, pe data de 18 februarie 1836
Charisma sa era vizibilă încă din copilărie, când nu numai rudele – mai apropiate sau mai îndepărtate – ci şi toţi vecinii ţineau neapărat să treacă măcar o dată pe la casa părinţilor lui, pentru a-l vedea pe micul Gadai.
La vârsta de numai şase ani, Ramakrishna experimentează pentru prima dată o trăire extatică. După cum el însuşi povesteşte, în timp ce se plimba pe câmpurile de orez, a privit cerul şi a văzut mai mulţi nori vineţii, prevestitori de furtună, care acopereau cerul. Pe sub a trecut un şir de cocori de o albeaţă strălucitoare, iar acest contrast l-a impresionat atât de mult, încât a căzut acolo, pe câmp, într-o stare de conştiinţă asemănătoare extazului religios.
După ce, la vârsta de şapte ani, a rămas fără tată, începând cu vârsta de nouă ani merge la Templul zeiţei Kali de la Dakshineshwar. Devoţiunea lui Ramakrishna este atât de profundă şi de totală, încât există voci care spun că este pe cale să înnebunească şi că viziunile despre care vorbeşte sunt doar nişte păreri. Dar acestea nu sunt decât nişte păreri izolate, pentru că tot mai mulţi din cei care îl cunosc încep să creadă nu numai în viziunile, ci şi în învăţăturile sale.
Intr-o zi, cuprins de o stare de regret profund că încă nu avusese viziunea totală a unei realităţi spirituale pe care doar o ignora, are revelaţia lui Kali ca mamă divină : „Percepeam acum un ocean de spirit, fără limite, orbitor. In orice direcţie mi-aş fi îndreptat privirea şi oricât de departe aş fi privit, nu vedeam decât mişcarea valurilor imense ale unui ocean de lumină“. Această stare de graţie se prelungeşte zile în şir, riscând să îl îndepărteze total de preocupările vieţii de zi cu zi.
Din această cauză, este trimis să petreacă o perioadă de timp în satul său natal, alături de mama sa, care dorea să îl determine să se căsătorească, pentru a-l face să nu se dedice în exclusivitate preocupărilor spirituale. El nu numai că nu a refuzat, dar a indicat singur cu cine doreşte să se căsătorească : micuţa Sarada Devi, pe atunci în vârstă de numai cinci. După această uniune pur spirituală, copila s-a întors în casa părintească, având să îşi revadă soţul abia peste 8 ani.
In anii următori, Ramakrishna va cunoaşte doi yoghini care îi vor deveni îndrumători spirituali, având un rol decisiv în evoluţia sa. Primul său guru a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, care l-a iniţiat în practicile tantrice, după care l-a întâlnit pe Tota Puri, un yoghin rătăcitor care l-a făcut să uite tot ceea ce înţelesese şi experimentase până atunci, pentru a se dedica meditaţiei asupra Absolutului lipsit de formă şi de nume, conform învăţăturilor din Vede, completate de Upanishade.
După ce a atins iluminarea supremă şi pe această cale, Ramakrishna avea să se dedice pentru o perioadă credinţei islamice, în care a fost iniţiat de Govinda Roy, un hindus care practica sufismul. El povesteşte că, după trei zile în care a respectat toate regulile prescrise de credinţa islamică şi a repetat încontinuu numele lui Allah, a avut o viziune a unui personaj strălucitor, care semăna cu Profetul Mahomed.
La sfârşitul anului 1873, când un discipol, Shambu Charan Mallik, i-a citit din Biblie, a început să practice creştinismul. Si de această dată, Ramakrishna a avut o experienţă mistică de uniune absolută, de data aceasta cu Iisus Hristos, căruia i se rugase zile în şir.
Astfel, Ramakrishna a mers pe toate căile spirituale majore, fiind adept al zeiţei Kali, al zeului Vishnu, iniţiat în Tantra, credincios islamic şi apoi creştin, şi a putut observa, prin experienţă personală, că toate acestea sunt căi diferite care conduc spre acelaşi drum : uniunea cu divinitatea. Altarul său personal, în care, alături de imagini ale zeilor şi zeiţelor din panteonul hindus, se găseau şi mai multe icoane reprezentându-l pe Iisus, printre care una înfăţişând scena în care acesta îl salvează pe Sfântul Petru scufundat în apă, reprezintă o mărturie a credinţei că toate marile religii sunt adevărate.
Sri Ramakrishna a murit pe data de 11 decembrie 1885, după ce suferise de cancer la gât.
El personal nu a scris nimic, dar discipolii săi au adunat realizat o colecţie numită Învăţăturile lui Ramakrishna, din care se poate desprinde traseul spiritual al unuia dintre marii mistici ai ultimelor secole.
Amintim, în final, unul dintre aforismele sale :
„Dumnezeu este în toţi oamenii, dar nu toţi oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinţei lor.“ (Ramakrishna)
”Ramakrishna a fost o încarnare a lui Dumnezeu pe pământ. Învăţăturile sale nu sunt cele ale unui om învăţat, ci sunt pagini luate din cartea vieţii. Ele sunt revelaţii ale propriilor sale experienţe. De aceea, aceste învăţături provoacă cititorului o impresie irezistibilă. În aceste vremuri pline de scepticism, Sri Ramakrishna ne oferă un exemplu de credinţă vie şi puternică care aduce alinare miilor de bărbaţi şi femei care altfel ar fi fost lipsiţi de lumina spirituală. Sri Ramakrishna a fost o lecţie de ahimsa (non-violenţa). Iubirea sa nu a cunoscut limite; nici geografice, nici de vreun alt fel. Fie ca iubirea sa divină să constituie o sursă de inspiraţie pentru noi toţi.” - Mahatma Gandhi
”În meditaţia ta (Ramakrishna) s-au întrepătruns cursul diverselor izvoare către realizare lui Dumnezeu. Revelaţia multiplă a bucuriei infinitului a dat formă, în viaţa ta, unui monument sfânt al unităţii unde, de departe şi de aproape, sosesc omagii cărora mă alătur şi eu.” - Rabindranath Tagore
”Iubirea frenetică, sentimentul contopirii depline cu Dumnezeu, nu a găsit nicăieri o expresie mai puternică şi mai elocventă decât în rostirile lui Sri Ramakrishna. Aceste cuvinte dovedesc natura exaltată a credinţei sale, cât de profund a putut el pătrunde în misterele cunoaşterii şi iubirii lui Dumnezeu. Aceste rostiri nu transmit doar gândurile lui Sri Ramakrishna ci credinţa şi speranţa a milioane de fiinţe umane. Acest simţământ constant al prezenţei lui Dumnezeu este într-adevăr tărâmul comun pe care putem spera că, într-un timp nu foarte îndepărtat, va fi ridicat marele templu al viitorului, un templu în care hinduşi şi nehinduşi se vor prinde de mâini şi îşi vor uni inimile în adorarea aceluiaşi Spirit Suprem – care nu este departe de nici unul dintre noi, pentru că în el fiinţăm” - Max Muller
”Ramakrishna a fost încarnarea a două mii de ani de viaţă spirituală, a trei sute de milioane de oameni. Deşi a părăsit această lume, sufletul lui animă încă India modernă. El nu a fost un erou activ precum Gandhi şi nici un geniu poetic precum Tagore. El a fost doar un brahman dintr-un sat micuţ din Bengal a cărui existenţă fizică s-a derulat într-un spaţiu limitat, în afara vieţii sociale şi politice. Însă viaţa lui interioară a cuprins întreaga varietate a oamenilor şi zeilor. El s-a identificat cu suprema energie a lui Dumnezeu, Shakti, pe care Vidyapati, străvechiul poet din Mithila şi Ramprasad o cântă.” - Romain Roland
Cel mai important discipol al lui Ramakrishna, marele yoghin Swami Vivekananda, a spus:
”Venise timpul pentru a se încarna un spirit care să adune într-o singură fiinţă intelectul sclipitor al lui Shankara şi inima atât de minunat expansivă şi iubitoare a lui Chaitanya; o fiinţă care să poată vedea în fiecare grupare religioasă acelaşi spirit, acelaşi Dumnezeu, o fiinţă care să-l vadă pe Dumnezeu pretutindeni, o fiinţă a cărei inimă să plângă pentru cei slabi, pentru săraci, pentru proscrişi, pentru cei călcaţi în picioare, pentru fiecare fiinţă în această lume sau din afara ei. O fiinţă al cărui intelect sclipitor să armonizeze toate conflictele grupărilor religioase nu doar din India ci şi din afara ei realizând astfel o armonie extraordinară, o religie universală a inimii în minte şi a minţii în inimă. Un astfel de om s-a născut, iar eu am avut imensa şansă şi fericire să stau la picioarele sale ani de zile. Acesta este marele Sri Ramakrishna, încununarea tuturor înţelepţilor indieni. Pentru prima dată am întâlnit un om care îndrăznea să spună că el este Dumnezeu, că religia este o realitate care poate fi simţită, care trebuie simţită într-un mod infinit mai intens decât putem simţi lumea din jurul nostru. Am început să merg la acest om zi după zi şi am văzut astfel cum credinţa poate fi transferată: o atingere, o privire, pot schimba o viaţă întreagă. Am învăţat de la maestrul meu că religiile lumii nu sunt contradictorii sau antagoniste, ci doar faze diferite ale unei religii eterne. Maestrul şi-a petrecut prima parte a vieţii pentru a realiza Adevărul, iar anii care au urmat pentru a-l face cunoscut. Viaţa sa a fost o continuă căutare a puterii luminii infinite pe care a proiectat-o asupra întregii gândiri religioase indiene. El reprezintă comentariul încarnat al Vedelor şi al scopului lor; el a trăit într-o singură existenţă întregul ciclu al vieţii religioase a Indiei.” - Swami Vivekananda
Sursa: YogaEsoteric.net